XXX: THE RETURN OF XANDER CAGE

În timp ce stăteam în sală şi a început filmul, după primele 15 mine, mai mult sau mai puţin m-am gândit aşa cât de ridicol este şi cum o să scriu eu despre cât de ridicol şi exagerat este acest film, dar după am văzut Death Race 2050 şi mi-a trecut. Aşa că rămâne doar la esenţa filmului care pe mine personal m-a lăsat şi încântat şi dezamăgit în acelaşi timp.

Am stabilit deja cu alte două filme care sunt dintr-o epocă trecută, deja State Of The Union era târziu, că genul ăsta de acţiune extremă şi aşa nu prea mai place publicului dar totuşi seria The Fast And The Furious a reuşit să funcţioneze de la film la film şi de la plot ridicol la şi mai ridicol şi lumea tot se duce. Acelaşi lucru au încercat să facă şi aici, să adune o gaşcă, din diferite părţi ale lumii şi să îi facă plăcuţi-neplăcuţi-plăcuţi într-un film plin de stunturi şi scene de acţiune care erau cool şi extreme la sfârşitul lui 2000/2001. Nu ar fi nici o problemă acolo dacă acţiunea nu s-ar luat atât de tare în serios câteodată şi dintr-un film care e un ”pure popcorn action flick” devine ceva chiar prea serios când plotul tău este despre o armă care consista în a trânti sateliţi peste oameni şi guvernul o vrea. După care avem insistentă ca Vin Diesel s-a întors, o tot spune şi toată lumea din jur comentează şi mai avem şi bait-ul pentru alte filme într-o încercare de a reînvia seria cu probabil câte un film la fiecare doi ani.

E distractiv până când îţi dai seama că dialogul este pur clişeu cu fraze de tipul ”Si tu ce eşti, tiran sau rebel – Eu sunt XXX”. E distractiv până când îţi dai seama că în realitate te uiţi la un vis sexual dar pentru tot publicul, ne interzis minorilor, de-a lui Vin Diesel în care el face de toate şi ia gagica şi între timp mai reuşeşte să bată şi nişte lume în avion şi să facă stunturi extreme pe motocicletă pe val. Dar nici măcar nu reuşeşte asta pentru că la un moment este acoperit de umbra lui Donnie Yen care efectiv fură filmul cu fiecare scenă în care apare. Şi cum ziceam castul multi-divers-colorat-geografic funcţionează şi nu prea, echipa asamblată de Vin Diesel semi funcţionează, echipa asamblat de Donnie Yen la fel şi avem câte două jumătăţi interesante dar nu prea.

Şi ştiu că până acum par foarte nemulţumit de film dar nu e complet aşa, cât timp trec cu vederea peste partea negativă cu luatul în serios şi nu încerc să îmi bat capul cu personajele, pot să spun că am văzut un film foarte exagerat de acţiune cu Donnie Yen care dacă nu era orb în Rogue One, dărâma imperiul de unul singur. Omul ăla la 53 de ani sau câţi are nu doar că se ţine bine, Tom Cruise se ţine bine, dar este un spectacol de arte marţiale, viteza agilitate şi prezenţa scenica. E păcat că mare parte din vest nu îl cunoaşte sau nu îl recunoaşte la prima vedere. Dar mă bucur să îl văd în mainstream-ul ăsta de la Hollywood care ajunge peste tot. Ruby Rose e şi ea într-o ascensiune constantă în lumea filmului şi de abia aştept să o văd în John Wick că aici nu i-au dat foarte mult de făcut iar despre restul, nu cred că are rost să îi iau în parte pe fiecare că au avut lucruri minime de făcut sau chiar neinteresante. Elena din The Vampire Diaries, sau Nina Dobrev după numele ei adevărat, apare în film şi este personajul amuzant din film care dintr-un motiv necunoscut mie este scrisă să fie foarte interesată de Xander Cage (pot doar să îmi imaginez că e o altă fantezie de-a lui Diesel).

Altceva ce să mai zic, soundtrackul este ok, acţiunea merge, 3D-ul nu merită nimic şi chiar dacă am avut atât de multe lucruri negative de comentat de film chiar mi-aş dori să mai facă. Sunt două came-uri scumpe sau chiar trei dacă te gândeşti mai bine şi dialogul clişeu este până în ultimul moment. A mers văzut la cinema dar nu este ceva nemaivăzut sau nemaipomenit. Este doar…..EXTREM.

Comments

comments