WARCRAFT

După foarte mult aşteptat, un hype incredibil, nişte coşmaruri şi o zi de naştere până la avanpremieră (cu numărul 2 pentru că a mai fost un fel de avanpremieră de weekend de care n-am aflat până nu a fost prea târziu) şi nişte recenzii negative, am ajuns să văd mult, mult, mult aşteptatul Warcraft, iar motivul pentru care scriu asta Duminică în loc de Joi este că am aşteptat să mai vadă din oamenii filmul să îmi fac şi o idee generală de care este părerea oamenilor, atât fani cât şi noi veniţi în franciza. Şi acum că am aflat şi o să comentez spre sfârşit acest lucru să intru în de ce mi-a plăcut atât de mult filmul şi este o recomandare de 110% cu speranţe de sequel. orc-warcraft-ftNu sunt cel mai mare fan Warcraft şi nici WoW nu am jucat foarte mult însă ştiu povestea că am mai citit lore-ul am jucat jocurile de strategie şi joc Dota care la baza are Warcraft dar asta nu are nimic de a face cu filmul, era doar un detaliu şi pot spune că am putut să urmăresc filmul fără nici cea mai mică problemă, am prins easter eggs-urile care au fost prin film (majoritatea) şi chiar dacă nu a fost copiată în totalitate povestea din materialul original pot spune că a ieşit oricum mult mai bine decât mă aşteptam. Zic asta pentru că la un moment dat am avut dubii legate de director, Duncan Jones, care a făcut Moon şi Source Code, doar două filme, două filme ok dar totuşi, de la două filme la foarte mulţi bani pe mână, toată China care joacă World Of Warcraft şi responsabilitatea de a face ceva pe placul tuturor că totuşi să îşi scoată măcar banii înapoi parcă încep să apară dubii. Dar tipul chiar a reuşit să atât pe partea cu screenplayul cât şi pe cea cu regizatul să facă ceva EPIC.

warcraft-movie-trailer-stills-screenshots-69Cu tot cu tehnologia folosită a lui James Cameron, spunea Robert Kazinsky, actorul care îl joacă pe orcul Ogrim Doomhammer, într-un interviu, cât şi castul care a funcţionat de minune, iar alegerea de a-l avea pe Travis Fimmel că Lothar a fost cel mai LA FIX lucru legat de film, tipul, direct venit din Vikings şi încă cu câteva chestii care i-au rămas din personajul Ragnar în serial reuşeşte să ducă tot filmul în cârcă, mă rog, asta este părerea mea. Toţi par actori secundari în jurul lui şi chiar dacă povestea este foarte bine împărţită între orci şi oamenii nu poţi să eviţi să ţii cu personajul pe care îl interpretează. Oricum filmul te convinge de la început despre cum stă treaba doar din scenă în care apare orcul Durotan, în glorios CGI. Dominic Cooper apare în film iar cred că am mai zis că îmi place destul de mult ca actor însa aici chiar daca e regele, tot la umbra lui Fimmel stă, la fel ca si magicienii, Gardianul, jucat de Ben Foster, sau David Guetta Vrăjitorul, precum si Khadgar, interpretat de Ben Schentzer, actor relativ nou, nu îmi aduc aminte de el în The Book Thief iar restul filmelor în care a jucat nu le-am vazut. Taberele sunt împărţite însă nu este o poveste absurdă în care de exemplu oamenii să vrea să omoare orcii fie ce o fi sau orcii să fie doar nişte sălbatici. Există intenţia de a face pace din partea oamenilor cum şi onoarea pe care orcii o au până la momentul în care Gul’Dan, orcul malefic care îi conduce din lumea lor în Azeroth, lumea oamenilor (şi a altor rase care apar în film), îi ameninţa cu magie să îl urmeze.

warcraft-movie-durotan-orgrimPe lângă faptul că este un film care vizual arata extraordinar, 3D-ul nefiind neapărat cel mai in your face dar suficient de bun ca să nu deranjeze cu absolut nimic, mai există şi partea în care la un moment dat ai senzaţia că te uiţi la un comic în mişcare, scenele sunt filmate în aşa fel încât da exact senzaţia că citeşti benzi desenate. Acum revin la ce ziceam la început, părerile sunt împărţite, pentru cineva care nu cunoaşte lore-ul sau jocul poate să fie distractiv sau poate să fie foarte plictisitor iar pentru restul fani, fani înrăiţi sau cunoscători este o adevărată plăcere, pentru că are personajele pe care le cunoşti, fan service şi probabil dacă îţi plăcea Warcraft dinainte genul ăsta de film, Fantasy Epic nu îţi este deloc străin. Am văzut multă lumea care s-a luat de film, chiar înainte să mă apuc să scriu citeam pe cineva care a fost foarte nemulţumit dar în rest majoritatea s-a bucurat de experienţe şi de efecte, de poveste şi de personaje şi feelingul general este că avem nevoie de Warcraft 2. O să închei reviewul cu o frază care nu este a mea, dar s-a discutat în maşină după film ‘’Cea mai mare problemă a filmului este că a fost prea scurt, I want more.’’

Comments

comments