THE STRANGER 2: PREY AT NIGHT

Sincer nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat sau cum s-a terminat primul film, din 2008, doar ţin minte actorii şi că mi-a plăcut la vreme lui, adică acum 10 ani. Chiar dacă sunt fan filme de groază e greu să găseşti un stalker horror de asta mai bun şi da, pentru mine este o categoria aparte Stalker Horrorul decât Slasherul normal. Le diferenţiez prin simplul fapt că slasherul în general are tendinţa de a avea mai multe victime şi chiar dacă criminalul, fie că e Jason sau Myers în Halloween, urmăreşte din depărtare sau incomod de aproape victimele, le priveşte şi le hartuieşte cum face Ghostface în Scream, genul cu stalker de obicei se bazează doar pe o mână de victime câteodată chiar una cu altele colaterale, cum a fost Hush sau When A Stranger Calls (remake).

Spaţiul deschis pe care îl vezi în filme cum este Vineri 13 în care te gândeşti că poţi să fugi oriunde, într-un stalker horror se reduce la pasaje deschise a cărui direcţie pare să te ducă întotdeauna spre criminali chiar dacă încerci să fugi de ei spre deosebire de slasherul normal în care criminalul te urmăreşte şi are puterea de aş e teleporta. Te uiţi la filme de genul şi te simţi închis într-un spaţiu din care parcă nu poţi să scapi. În The Strangers 2 este un ”trailer park”, o zonă cu căsuţe mici ca de vacanţă şi toată acţiunea se întâmplă într-o singură noapte.

Stăteam în sală şi mă uitam şi gândeam dacă chiar era nevoie de un film de genul. Mă gândeam dacă după 10 ani mai are ceva de aportat filmul ăsta în concret şi dacă chiar îmi place, după care am observat mai multe chestii destul de mişto atât din regie cât şi din script. Personajele mor. Asta era clar. Dar mor într-o ordine în care nu te-ai aştepta. Din 4 personaje ”principale” ăla care îl urmărim până la sfârşit este nesuferit din toate punctele de vedere şi asta pot spune că este un plus pentru cel care interpretează rolul, înseamnă că a nimerit tonul. Ai multe scene care sunt foarte deschise, noaptea, în care camera se mişca într-un mod straniu, zic asta pentru că nu am putut evita pe tot parcursul filmul să îmi aduc aminte de alte filme de groază din anii 70/80 care făceau zoomurile alea şi mişcările alea de cameră foarte foarte…..”invechite”? Nu ştiu, este impropriu spus învechit doar că nu găsesc cuvântul corect pentru ceva ce la un moment dat era standard şi acum pare neobişnuit. Muzică, în special score-ul filmului aduce aminte de Carpenter sau îl omagiază pe Carpenter iar piesele din film cad foarte bine pe scenele în care apar. Trebuie să menţionez că sunt dezamăgit că nu apare şi cea din trailer dar mă mulţumesc cu Total Eclipse Of The Heart în probabil ce-a mai bună scenă horror din ultimii ani per ansamblu.

Filmul ăsta nu este horror la modul The Conjuring unde te duci să te sperii sau pentru senzaţia aia de frică pe care o cauţi într-un film. Pare mai mult un exerciţiu (şi ştiu că am folosit ”EXERCITIU” foarte mult în ultima vreme) în cinematografie pentru studiu şi pentru pasionaţi ai genului. Te uiţi la genul ăsta de film ca un sequel cum ai văzut OUIJA 2, dar la fel ca ăla aportul tehnic este mai interesant decât filmul în sine. Poate să însemne că cineva încearcă să readucă în mainstream un stil de a face filme uitat sau poate sunt doar eu care îmi dau cu părerea şi în realitate a fost doar un horror banal care omagiază Carpenter şi The Texas Chainsaw Massacre şi are acelaşi nume ca un film din 2008 doar că i-au adăugat un 2.

Comments

comments