THE PHANTOM OF THE OPERA

Stăteam aşa şi nu aveam la ce să mă uit (ba da, sunt în urmă cu filme şi cu seriale de am nevoie de tot 2018 să recuperez că tot să rămână cu ceva în urmă) şi am decis eu aşa, ca printr-un mesaj divin să mă uit la un muzică, dar ce muzical, că de când mi-a dat cu traumă şi inima neagră LA LA LAND nu cred că am mai văzut un film din categoria aia. Aşa că am dat drumul la NETFLIX şi scrolland prin tot felul de filme văzute şi nevăzute am dat de FANTOMA DE LA OPERĂ, din 2004, cu Gerard Butler şi mi-am zis în cap, hmmm, n-am mai văzut filmul ăsta din 2004, ce se poate întâmpla?Se poate întâmpla că vin eu acum 13, aproape 14, ani să vorbesc despre Fantoma de la Operă cu Gerard Butler din 2004. Nu Fantoma de la Operă cu Lon Chaney din 1925, nu Fantoma de la Opera din 1943 cu Claude Rains, nici măcar Fantoma de la Opera din 1998 cu Julian Sands şi Asia Argento în regia lui Dario Argento (de care nimeni nu cred că îşi mai aduce aminte), nu, nici măcar, vorbim direct de debutul muzical a lui Butler, în 2004, după performanţa de mega-calitate în Dracula 2000, că nimeni altul decât…..*se bat tobele*……FANTOMA DE LA OPERĂ.Ok, să intrăm direct în discuţie, toată lumea a râs de faptul că nu ştie să cânte, lucru care este adevărat, este foarte dubios muzica dublat, playbackuit să spunem aşa cu melodii ori cantate de altcineva ori înregistrate altfel pentru că la un moment dat chiar cânta, el, de fapt toţi, şi este un pic cam foarte foarte ciudat. Singurul lucru pe cu care aş putea să compar cât de ridicol şi ciudat în acelaşi timp este ar fii momentul în care o trupă canta playback şi cineva le opreşte playbackul şi le porneşte microfoanele. Revenim la Butler, care în 2004 deja era lansat un pic aşa în mainstream, nu foarte mult şi evident nu Dracula 2000, film din anul evident, 2000, l-a lansat ci alte roluri în filme precum Reign Of Fire, Timeline sau Lara Croft Tomb Raider: The Cradle Of Life (de aia nu a avut succes filmul ăsta că are titlu ăla de m-am înecat în scris), dar cu 2 ani înainte de lansarea să completă în spaţiul Hollywoodian cu 300 (Când te gândeşti că 300 e un film din anul 2006 realizezi că eşti bătrân şi probabil Spartanul ăla din tatuajul pe care ţi l-ai făcut la 16 că era cool la vremea aia a pus şi el câteva kile odată cu tine şi nu mai da atât de bine la biceps). Revin, toată lumea a râs de el că nu avea, sau are voce, dar că personaj şi interpretare acum în momentul ăsta pot să spun că am trăit momentele odată cu el, pe cât de stupide şi prost motivate erau, oricum povestea nu este una neapărat logică sau foarte bună dar ok, când îl vezi pe Butler pe ecran în personaj vibe-ul este acela de într-adevăr Dracula, dar nu mizeria aia de 2000 ci Bela Lugosi, are un aer atât de ”Lugosiesc” că până la urmă te doare în cot dacă da rateu la voce chiar dacă e vorba de un muzical. Tipul până la sfârşit când este dezvăluirea completă şi este machiat altfel (din motive pe care nu le înţeleg că putea doar să fie ceva discret şi avea chiar mai mult sens povestea) este o super prezenta şi un monstru ”Universal” în toată splendoarea.Separat de Butler că Fantoma de la Operă (Ştiu că am spus Fantoma De La Operă de mult prea multe ori dar nu am de gând să mă opresc prea curând!), Christine Daae este interpretată de Emmy Rossum care e frumoasă dar nu prea şi iubitul ei viconte Raoul, jucat de un tânăr Patrick Wilson (asta chiar o uitasem de când n-am mai văzut filmul – am râs cu zgomot când l-am văzut în căruţă). Mai sunt câţiva actori pe care aş putea să îi menţionez dar nu are rost pentru este vorba de acest triunghi amoros şi un al patrulea personaj foarte infra valorat, Opera în sine, clădirea, care are tunele, o barcă un cal, sculpturi şi toate cele de rămâi prost (manele 2018, sau mă rog, să fac glumă trebuie să pun manele 2004, în fine). Există ceva fermecător legat de filmul ăsta şi nu este muzică care a fost readaptata din piesă de teatru, Broadway sau ce doamne iartă-mă s-a întâmplat şi acolo, ca şi ăla a fost alt dezastru cu divorţ şi toate cele. Este regizorul Joel Schumacher care am senzaţia că s-a abţinut de la multe, nu ştiu dacă din cauza bugetului sau că cine i-a dat filmul ăsta pe mână i-a zis să facă ceva la mijloc între Moulain Rouge (2001) din regia lui Baz Luhrmann şi Batman & Robin (1997) în regia lui. I-au zis vezi ce ai făcut în Batman & Robin, ei vrem să coborî 5 nivele intensitatea, fără sfârcuri pe costume dar să fie cât mai aproape de Moulain Rouge, Ewan McGregor e scoţian, Gerard Butler e scoţian, te descurci, poftim bani. Se vede prin film mici mici touch-uri de-a lui Schumacher dar nu prea mult să bată la ochi, suficient doar cât să îţi distragă atenţia dacă este ceva stilizat sau doar ceva simplu, dacă e natural sau dacă este forţat de tot felul de decizii din care s-a tăiat activ când au făcut filmul şi au ales decorul.Tot ce vreau să spun că să nu mă lungesc mai mult este că mie chiar îmi place filmul ăsta. Nu este foarte bun, nici materialul sursa nu a fost foarte updatat de-a lungul timpului însă câteva dintre alegeri şi muzică şi Butler îmi dau la fix pe ”comfort movie” sau guilty pleasure. Nu o să mă îngraşe cu nimic ce nu cunoşteam până la momentul acela însă pot să fac un sing along filmului fără nici o problemă căci din motive necunoscute mie ştiu versurile cam pe de rost şi în momentul de faţă am melodia principală în cap pe reply. E distractiv oricum şi pentru cine nu cunoaşte recomand la plictiseală.

Comments

comments