THE MAZE RUNNER: THE DEATH CURE

Sfârşitul. Sper. N-am mai fost de mult la cinema să mă simt atât de obosit să mă forţez să stau treaz într-o sală plină de oameni la o avanpremieră. Dar s-a nimerit să merg la ultima parte din The Maze Runner şi să mă lovească boala porcului, lenea acută, oboseala cronică, somnul de veci şi aşa mai departe. Şi chiar dacă nu începe prea grozav şi chiar e un pic cam slow faţă de celelalte este mai bun decât mă aşteptam şi mai bun decât ce oferă piaţa YA în ultimii ani.

Modul constant în care s-a menţinut atât acţiunea cât şi plotul acestui film fac ca toată serie, deşii una nu stelar spectaculara să fie măcar peste tot ce am mai văzut în ultimii ani, de la filme care nu au reuşit să depăşească o singură parte ca de exemplu Beautiful Creatures sau Beastly până la filme care şi-au avut ocazie să se îmbunătăţească de la unul la altul că serie THE HUNGER GAMES sau DIVERGENT însă tot ce au reuşit este să se bage în pământ din ce în ce mai mult (de notat faptul că ultimul film Hunger Games este în două părţi).

Se vede acest lucru şi în dedicaţia pe care actorii o pun rolurilor în care se afla şi chiar dacă perioada de timp în special de la 2 la 3 a fost de 2 ani toţi au crescut atât că actori cât şi că personaje într-o serie care începe într-o pădure înconjurată de un labirint. Dylan O’Brien creşte de la film la film iar actori că Ki Hong Lee sau Thomas Brodie-Sangster sunt uşori recunoscuţi din alte filme şi seriale şi reuşesc oricum să îşi joace personajele mai bine decât un film de genul acesta la a 3a partea ar merita (de notat faptul că toată lumea în Allegiant părea destul de obosită). E un mic plot twist secret pe care nu îl pot spoil-ui dar a fost foarte bine primit şi plăcut de asemenea.

Există o clară evoluţia în această serie de filme şi chiar dacă nu este de cea mai bună calitate, story wise, face ce poate şi nu se învârte prea mult în jurul cozii şi ceea ce sper cu adevărat este că nimeni nu o să mai încerce să stoarcă bani. Sfârşitul este unul mai mult decât câştigat care închide rotund (aproximativ) tot ce am văzut până acum. Nu am fost eu în apele mele oricum dar dacă aş fi nevoit să aleg o serie de filme Young Adult cu care să merg într-o pădure înconjurată de un labirint cu siguranţă aş alege seria The Maze Runner.

Comments

comments