STAR WARS THE LAST JEDI

 

Am tot aşteptat şi m-am gândit la tot felul de variante, am căutat tot felul de explicaţii şi soluţii sau motivaţii pentru care Star Wars Episodul 8 The Last Jedi a fost pentru mine că scufundatul Titanicului, care a durat 2 ore 40 de minute de la impactul cu icebergul, cam aproape cât a ţinut filmul ăsta. Ce încerc să spun este că a fost un film încet şi dureros şi poate că da, din cauza mea că am mers cu hype la cinema, că era ultimul film al anului din lista de mari aşteptări pe 2017 sau poate că ce am văzut până la premiera au fost mega-hype-uri filmului comparându-l cu Empire Strikes Back, la fel sau aproape la fel de bun, lucru care nici pe aproape nici pe departe nici pe nicio parte nu se întâmplă cu episodul 8. Se poate spune că este vina mea că mi-am luat această ”teapa” în momentul în care am decis să mă entuziasmez pentru un film pe care îl aşteptăm şi că nu trebuie neapărat să iau personal ce spune altă lume despre un film şi să îmi fac eu ideea mea când îl văd. Da, este un punct valabil, pentru toate celelalte filme dar când vine vorba de Star Wars, este altceva, nu poţi să nu te entuziasmezi, serios, aştepţi la fiecare două Crăciunuri un cadou care aştepţi să îţi placă şi te dezamăgeşte.Acum că am făcut această introducere mai mare decât de obicei simt nevoia să menţionez puţinele lucruri care mi-au plăcut, personal, separat de lucruri şi elemente ca faptul că filmul din punct de vedere al fotografiei/cinematografiei este excelent şi sunt nişte alegeri foarte potrivite pentru universul Star Wars (Exemplu: Planetă cu sare roşie). Pot spune că filmul ăsta ia din The Force Awakens şi adăugă mai multă greutate şi dezvoltare personajului Kylo Ren. Din toate punctele de vedere. Este un plus să îl vedem pe Adam Driver mai relaxat, mai în personaj şi în acelaşi timp cu mai mult material cu care să lucreze, este evident, de data asta i-au dat mai mult de muncă în timp ce probabil în The Force Awakens făceau un fel de probă să vadă dacă prinde la public. General Hux interpretat de Domhnall Gleeson este mult mai interesant decât toţi rebelii la un loc şi reuşeşte să impresioneze într-un mod aproape caricaturesc fiecare scenă în care apare. Iar ultimele două lucruri care mi-au plăcut au fost vreo 4 scene pe care nu am să le descriu, deşi la momentul ăsta probabil toată lumea a văzut filmul şi nu s-ar întâmpla nimic dacă fac spoilere. Dar nu are rost, sunt nişte scene în special cea de la jumătatea filmului care pare de sfârşit, pe aia o aşteptam de când a început. Şi când se întâmplă este spectaculara, este exact ceea ce te-ai aştepta de la un build-up aşa dar reuşeşte să dezamăgească mai departe când mai ai jumate de film şi oricum ai dat cu băţul în baltă şi te-ai stropit în ochi.Zic aceste lucruri din cauza fiecărei idei bune pe care o are filmul ăsta dar cumva reuşeşte să o dea în bară. Alegeri care duc către o prăbuşire iminenta a ceva ce s-a construit încet, foarte încet pe parcursul acestui film. Şi aici revin la Kylo Ren, unde îi se dau motivaţii şi probleme personajului şi la momentul rezolvării, când regizorul şi scriitorii şi toată lumea care a avut ceva de a face în această poveste trebuiau să ia o decizie riscantă, să facă din expectativa publicului o realitate, privesc în altă parte şi iau alegerea politic corectă în care un moment crucial, decisiv, care ar putea schimba complet direcţia filmului şi aşteptărilor publicului, de a pornii un rollercoster emoţional în fiecare spectator, este transformat în nimic altceva decât o chestie banală, care ţine de momentul în care încă trăim de parcă Star Wars trebuie să fie aliniat cu valorile noastre sociale cu gândirea noastră prezenta sau cu ideile şi concepţiile pe care le aveam care câteodată am putea spune că au rămas în evul mediu. Bine şi rău, întuneric şi lumină, câştigători şi învinşi, alb vs negru, încă mai suntem la acest nivel de povestit în care un simplu twist ar putea da mai multă ”carne” poveştii decât simpla decizie de a face lucruri fără nici cel mai mic efort. Cu cât mă gândesc mai mult la chestia asta cu atât orice altceva negativ ce ţine de film, faptul că încearcă să vând jucării, sau că este o scenă între scene care ajută la aproape nimic decât lungeşte filmul sau că tot începutul încearcă să ne facă un remember la EMPIRE cu atât vreau să scriu mai puţin despre el. Este momentul cheie al filmul, momentul build-up-ului în care tot ce aşteptai de un film şi jumătate încoace să se facă realitate, să se dezvăluie lucruri să se schimbe ceva şi ce se întâmplă? Nimic. Absolut nimic. Easy way out. Ăla rău e rău. Ăia buni sunt buni. Noi ştim mai bine, tu nu ştii nimic, ce vrei tu e rău ce vrem noi e bun şi deodată apare acea prăbuşire de care am vorbit mai devreme, când un personaj atât de importa a primit mai multă dezvoltare decât te-ai aştepta, când motivaţia lui este un lucru pe care îl poţi înţelege iar deodată apare momentul critic în care totul se poate schimba se ia o decizie proastă şi totul pentru ce s-a lucrat a fost o glumă proastă pentru că ridiculizează într-un mod nu mai departe de coiotul din RoadRunner sau Dick Dastardly din Wacky Races, îl duce la un punct în care totul este în favoarea lui pentru a-l face să piardă tot şi să ţipe ”Next time I’ll get you”. Pur şi simplu ridicol.

Comments

comments