RESIDENT EVIL: THE FINAL CHAPTER

Nu ştiu exact cum să încep să descriu experienţă care a fost acest ultimul capitol dintr-o serie care nu ştiu dacă s-a terminat sau nu. E capitolul final dar nu este sfârşitul. Deja de la începutul filmul mă gândeam şi îmi făceam cruce cu ambele mâini ca la ce mă uit nu este adevărat şi pe parcursul filmul mă gândeam că ”ce bine, nu l-am văzut la cinema că făceam că toţi dracii”. La fel mă gândeam că nu am scris niciodată un review doar din fraze care îmi vin în cap pe parcursul unui film, dar când vezi mizerii de nivelul ăsta parcă m-aş apuca de treaba asta, fraze scurte de la început la sfârşit, comentarii mici legate de film acţiune şi ce dracu mai îmi trece mie prin cap.

Sfinte căcat, la ce am asistat timp de o oră şi 40j de minute. Sfinte căcat, ce dracu era în capul lui Paul W.S Anderson când a zis da e ok. Probabil nevastă-sa dar în fine, asta este în capul lui de nu ştiu câte filme încoace. Din momentul 0 îţi dai seama de problemă de la suprafaţă a filmului, şi nu mă refer la color palette-ul folosit de maron căcăniu nisipiu PROST-apocaliptic, nu, mă refer la editatul haotic de ADHD (deficit de atenţie) cu care eşti bombardat de la început până la sfârşit. Nu sta o scenă pe ecran mai mult de 2 secunde până nu taie la încă 10 să vezi din toate unghiurile din toate colţurile din toţi morţii lui de film că dacă avea şi flashuri făceam deja epilepsie. Nu atac. Direct îţi provoca boala şi foarte imediat moartea pentru că probabil îţi băgai degetele în ochi până în creier de la flashuri. Şi mă bucur că nu am fost să îl văd în 3D pentru că probabil, atunci chiar nu se mai înţelegea nimic. Un dezastru de proporţii BIBLICE că tot se învârt nişte teme de astea în plotul filmul, este Resident Evil: The Final Chapter.

Nu doar regia sau editingul sau cantitatea excesivă de green screen care pare de 10 euro într-o hală închiriată din port de la noi este problema, plotul este atât de stupid şi ştii că o să fie stupid când este nevoie ca filmul să înceapă cu explicaţie despre cum s-a ajuns acolo dar sărind repede peste mai multe filme şi ţinând cont doar de primul, că doar ăla e cel mai important. Încearcă să facă un fel de full circle complet al poveştii dar rezultatul este o mizerie banală cu câteva scene de acţiune  care sunt lipsite de orice fel naturalitate fluiditate sau sens. Dacă stai să urmăreşti atent plotul pe undeva pe la jumătate te vei plictisii pentru că nimic nu este aşa de COOL cum încearcă să pară şi exploziile în format .GÂF nu mai sunt cool de la Windows 95. Nu doar faptul că este previzibil mă deranjează, am mai văzut filme previzibile care au fost ok, sau care măcar m-au mulţumit spiritual, nu, dar este jignitor de prost ce se întâmplă în film şi cum încearcă să lege ploturi spre sfârşit, de la clone, la alte clone, la ceva biblic, la mai multe explozii de căcat subterane, la o fază necesară cu laser care nu ştiu cum dracu au reuşit să o rescrie din nou, au zis că e cool şi da bine la nostalgicii fani ai filmului.

Nici nu vreau să mai continui să mă gândesc la ce s-a întâmplat în film pentru că spre sfârşit deja uitasem mare parte din scenele de mai devreme, lucru care zice multe despre un film. Nu vreau să încerc să mă gândesc la cât de stupizi sau neinteresanţi au devenit zombi într-un film despre zombi. Doar vreau să uit, la fel cum le-am uitat şi pe celelalte şi să zic doar că le-am văzut. Nu or să mă răpească teroriştii niciodată şi să îmi spună dacă nu descriu detaliat scene din Resident Evil The Final Chapter or să mă omoare ca să îmi stea minte, viaţa sau existenţa în a ţine minte ceva din mizeria asta obscură de spasme cu aer de film. Şi nu ştiu câte filme mai târziu tot reuşesc încă odată să dea o palmă seriei de jocuri cu care are atât de puţin de a face că se putea numi complet altceva pentru că din nou Wesker este nefolositor. Dar nu mai vorbim de asta.

Vreau să închei recenzia asta cu singurele două lucruri pozitive din filmul ăsta, că există şi ceva pozitiv, unu e la suprafaţă şi celălalt este ceva personal şi deep. Primul este că măcar Iain Glen încearcă. Adică omul este talentat, prezenţa lui că personaj negativ său pozitiv (de exemplu în Game Of Thrones) este remarcabilă. Omul face tot ce poate cu ce îi se dă, nu înţeleg de ce a acceptat să participe în rahatul ăsta dar probabil plată era bună. Şi cel de-al doilea lucru este de menţionat că în film, într-un rol mai mic apare un actor Korean, Joon-Gi Lee, care chiar dacă este cunoscut în ţara lui pentru nişte seriale, şi l-am urmărit foarte atent în Moon Lovers: Scarlet Hear Ryeo, o K-Drama excepţională cu o poveste destul de drăguţă, mă bucur, sincer mă bucur că a jucat în filmul ăsta, pentru că poate prinde şi la americani şi o să îl mai vedem în alte roluri în alte filme din vest. Tipul este prezentabil şi că toţi asiaticii ştie arte marţiale şi chiar dacă pentru clişeul ăsta a fost folosit în film eu sper că cineva totuşi şi-a dat seama şi l-a luat în vizor. Spre deosebire de Ruby Rose, care deja este şi în supă.

Comments

comments