LA LA LAND

Chiar dacă sunt cumva într-un fel de pauză de la scris recenzii pentru că sărbători şi toate cele şi în acelaşi timp sunt într-un fel de deplasare am simţit nevoia să opresc totul, absolut totul şi să scriu despre acest film, ultimul film pe care l-am văzut la cinema în 2016, cea mai bună şi cea mai proastă alegere pe care am putut să o fac şi o să încerc să menţin reviewul scurt şi o să vorbesc doar despre aceste două aspecte.

De ce a fost o alegere bună? Pentru că este revivalul muzicalului, nu m-a convins din primele 5 minute din film cu intro-ul ăla dar conform a început filmul şi personajele deodată eram doar eu şi trăiam fiecare moment din el. De la Emma Stone care e nouă Julia Roberts, aia era toată gura asta e toată ochi, dar prezenţa şi cântatul sunt fenomenale la Ryan Gosling care spre surprinderea mea cântă destul de interesant dar cel mai mult la el m-a prins dansul. E o scenă cu amândoi când dansează, aia de pe poster că nu e spoiler care este absolut fantastică, melodia, temă şi coreografia. No comment. Iar felul în care interpretează personajul este absolut superb e un fel de realism fantastic, contradictoriu ce scriu eu acum dar trebuie văzut ca să fie înţeles. Castul se cam învârte în jurul acestor două personaje însă regizorul, care s-a ocupat şi de Whiplash, căruia aparent chiar îi place jazzul, ştie exact ce să ne arate, CUM să ne arate şi cum să menţină povestea atât prin muzică cât şi prin dialog la un nivel interesant tot timpul. Chimia dintre personaje este la un nivel care doar un muzical il poate ajunge iar fiecare cadru este absolut fantastic in special daca cei doi sunt impreuna moment in care simti un mic nivel de intimitate si esti si mai atras in poveste.

Unde este problema? Nu este neapărat o problemă generală sau ceva în neregulă, este felul în care am fost şi sunt afectat emoţional de film. Nu pot să intru complet în detalii fără să fac spoilere dar când îmi vinzi iluzia şi love storyul mă aştept la iluzie şi la love story mă aştept chiar şi la tragedie lucru care nu se întâmplă în acest film, se întâmplă altceva, altceva care te loveşte în realitate în sentimente şi în toate cele. Şi atunci, la final, retrăieşti tot filmul şi îţi dai seama că totul a fost o amăgire, o simplă iluzie care părea o scânteie de speranţă dar în realitate asta era tot, o scânteie. Atinge din punctul meu de vedere un subiect care a apărut şi în ”Nocturnal Animals” acela a succesului sau a carierei şi importanta acesteia în viaţă, nu pe acelaşi ton şi alt unghi dar cam acelaşi lucru, acolo era un pic mai complex aici este simplu şi rămâi cu inima frântă.

Este fantastic şi nu îmi pare în absolut rău că l-am văzut la cinema chiar dacă apăruse de ceva vreme şi toate recenziile îl catalogau că unul din cele mai bune filme ale anului, lucru care este adevărat, dar nimeni nu îţi spune, sau nimeni nu te anunţa, cât de tare doare când realitate te loveşte şi tu de fapt te uiţi la un film muzical de dragoste în care unii cânta şi dansează şi alţii în jurul lor nu sunt deranjaţi de asta pentru că este perfect normal. Am fost să fiu capturat într-o bulă de iluzii şi fantezii şi cu tot ce am plecat este cu amărăciunea şi amăgirea unui film care mi-a călcat în picioare trăiri emoţii şi sentimente.

PS: Muzica din film este super! DUUUUH’

Comments

comments