HEREDITARY

Am un moment de ăla de mega blank de parcă sunt acum o sută de ani înapoi în şcoală, cu examenul de filozofie în faţă pentru care nu am învăţat absolut deloc/nimic şi trebuie să scriu ceva dar nimic nu iese. Nu mi-a dat şah mat filmul sau ceva pur şi simplu sunt atâtea lucruri de discutat că nu ştiu de care să mă leg sau despre ce să vorbesc. Dar cu siguranţă o să fie mai puţin despre film în sine şi mai mult despre ce reprezintă HEREDITARY în 2018 pentru filmele de groază.

Am văzut trailerul, am citit review-urile şi am fost împărţit în a fi hype-uit sau a nu aştepta nimic de la acest film. Mi-a fost mai greu decât mi-am dorit să ajung la singurul cinema din Constantă care îl avea, nu ştiu de ce dar ok, la ore care vin peste mâna, peste picior peste ce vrei tu, 14.20, 17.00, 20.00 – ore la care nu sunt obişnuit, pentru că de obicei ori e 18 ori e 19 ori e 21. Într-o sală în care nu sunt obişnuit, pentru că merg la un cinema anume cu care sunt obişnuit în care locurile sunt într-un fel, dispoziţia sălii este într-un fel, aer condiţionat este optim şi când se sting luminile se sting de tot nu ai o sabie laser albastră în ochiul drept pe tot parcursul filmului. Am deviat mult de la subiect, cum ziceam, mi-am dorit să văd acest film şi am căutat activ să îl văd în cinema.

Nu mai ţin minte exact ce reieşea din trailer dar este ceva mult mai simplu şi la un moment dat pe parcursul filmului chiar am avut dubii că este un film de groază din cauza cantităţii de drama cu momente neliniştitoare. Este vorba despre o familie, mai exact despre Toni Collette, a cărui mama moare şi de acolo pare a fi un rollecoaster de lucruri care ţin de ea şi nu prea. Mai departe nici nu are rost să intru în amănunte că la sfârşitul zilei, este un film de văzut, atât de bun cum au zis criticii sau nu. Părerea finală oricum este formată în baza ca ai văzut filmul şi nu că ai auzit despre el sau ştii ce se întâmplă.

Dar despre ce vreau eu să discut mai exact este despre genul de filme horror care în ultimii ani pot spune că avansează în două linii mari şi paralele. Avem filmele horror din mainstream, că The Conjuring şi Insidious şi avem filmele horror artistice şi cumva originale (nu neapărat toate din punct de vedere al poveştii) că The Witch, It Follows şi nu ştiu dacă să adaug aici Don’t Breath că ăla bate mai mult spre Thriller decât propriu zis groază. Fără să intru foarte mult în detalii despre filmul de groază mainstream spun doar că au reuşit să găsească o formulă care funcţionează pe care mulţi în ziua de azi o copiază a groazei, iar cel care adoptat-o cu Insidious după care a perfecţionat-o în The Conjuring iar avem filme ca Lights Out care o exploatează şi reuşesc să obţină un anume succes în lumea groazei chiar dacă este vorba despre un film mai low budget. Încă mai există mulţi concurenţi pe piaţa filmului de groază mainstream care încearcă să vină cu ceva nou sau să schimbe complet jocul însă dau greşi sau nu sunt buni la copiat.

Singurele care reuşesc să facă ceva în privinţa asta sunt în paralel aceste filme de groază mult mai artistice şi mai ambiţioase, în care cinematografia, jocul actoricesc şi subiectul sunt cheie. Timpii groazei, prezentare şi clişeul nu mai ţin de convenţional sau de ce se reproduce într-un film că Annabelle sau Sinister. Voi folosi Hereditary ca exemplu pentru ce spun. Avem momente de groază care nu sunt doar flashuri cu zgomot să te sperie, chiar primul din ele este unul foarte neliniştitor în care creierul tău obişnuit cu ”boogieboogieboogie” să vadă ceva că sare sau face un zgomot său apare mai aproape o să îl asimileze cu un sentiment mai mare de groază pentru că efectiv camera rămâne nemişcată într-un colţ şi se vede ceva în întuneric. Aici intervine cinematografia propriu zisa, avem mişcări de cameră ambiţioase, pan-uri dintr-o parte în alta fără grabă şi lasă întotdeauna loc de ceva mai mult. Avem nişte tranziţii de la noapte la zi care par de vis, nişte reflexii de roşu care dau loc misterului şi îşi acorda timpul necesar să creeze această atmosferă. Din punctul meu de vedere câteodată prea mult. Aici e unde apare problema care nu ştiu dacă e doar că sunt obişnuit cu mai mult mai repede şi acum şi ceva ce e foarte lent mi se pare că devine câteodată plictisitor, pentru că am şi căscat în sală. Iar ai zis măcar că este pentru un payoff final bun, lucru care din punctul meu de vedere nu a fost neapărat aşa. Fiind un film mai neconvenţional, o dramă de groază aş putea spune, mijlocul a fost mai bun decât finalul. Dar nici acesta tot timpul nu a fost eficient fiind destul de vag în explicaţii pentru a aştepta o explicaţie finală care pot spune că a fost destul de incompletă. Nu încerc să zic că a fost un film prost, dar de exemplu The Witch, un film foarte lent a avut un payoff la sfârşit mult mai bun şi chiar şi-a meritat timpul pe care l-a luat să respire până acolo cu povestea şi personajele. Sau It Follows, un film care mi-a plăcut mai mult în idee dar nu şi în execuţie pentru că la fel ca Hereditary, a fost eficient în derularea acţiunii dar nu şi în concluzie. Presupun că este o alegere artistică finalul şi nu doar o lipsă de creativitate de a crea cu adevărat un final bun unui film destul de ambiţios.

Nu pot să spun că mi-a ridicat părul pe mână sau mă extra mega impresionat să ies din sala plângând cum am mai citit pe undeva, dar Hereditary este afirmaţia că există un drum paralele al filmelor de groază, acestea pe care eu le numesc ”artistice”, şi că poţi crea ceva ieşit din tiparele impuse de masă sau cele create pentru consumul în masă. Eficienţa acestui film de groază nu apare din cantitatea de jump-scare-uri pe care o produce ci din lipsă de. Este diferenţa dintre a te duce la MC şi a mânca până la refuz de 50 ron la a te la un restaurant unde pentru 100 de euro îţi dau 3 chestii în faţă şi voila. Nu o să te saturi cu ce ai în farfurie pentru 100 de euro dar ai venit să încerci ceva nou şi poate chiar ai plecat cu un gust nou cu o idee nou cu un concept nou. Hereditary face spectacol cu acele 3 chestii din farfurie şi garantat dacă nu o să îţi mai aduci aminte de film per total mici lucruri şi scene din filme or să rămână cu tine arse pe reţină.

Comments

comments