HELLRAISER: JUDGMENT

Având în vedere că am scris despre toate filmele Hellraiser deja anul acesta am fost surprins de unul nou. După dezastrul din 2011, ăla cu Revelations am zis că stă la rece cel puţin 10 ani franciza asta până când cineva cu talent, viziune şi cunoştinţe despre materialul bază şi filmele originale, adică 1, 2 şi maxim 3 se arată pe zona filmelor de groază şi salvează această serie de filme.

Filmul este mai low budget aşa dar oarecum interesant. Chiar foarte. Infinit superior ultimului film, Revelations, pe lângă un criminal în serie şi un mister adăugă un element nou nemaipomenit în această serie de filme până acum, acela fiind cel religios. Da da, apar îngeri, se vorbeşte despre Dumnezeu şi credinţa. Încearcă într-un mod deloc subtil să pună întrebarea cine sunt cu adevărat cei răi şi să inverseze rolurile şi chiar dacă întâmplarea este la o scară mică trebuie să ai curaj să vinzi aşa ceva într-un film. Cenobiţi acuma sunt un fel de instrumente de ”purgatie” a răului de pe pământ sau a filtrării sau ce o fi. Apar nişte legi nişte proceduri care până acum erau elemente haotice şi are o direcţie exactă.

Pot să spun că este cel mai bun Pinhead de când Doug Bradley nu îl mai interpretează şi uşoarele modificări a look-ului sunt destul de interesante. La fel şi cenobiţii noi, dar asta se întâmplă cam de la film la film să apară ceva nou însă funcţionează destul de bine în filmul ăsta cei care sunt introduşi. Nu este un film care să se abată de la chestii foarte explicite şi de aceea totul funcţionează mult mai bine că în alte filme. Elementul religios este explorat în totalitate la sfârşitul filmului, moment în care şi Pinhead are cel mai mare rol, până atunci doar fiind o prezenţă scurtă într-un film de mister (sărind peste gore). Paul T. Taylor, aproape un necunoscut în lumea filmelor, face o interpretare de notă aproape 10 a lui Doug Bradley jucându-l pe Pinhead şi în cazul acesta nu este un lucru complet rău. Este o rampă de lansare pentru viitoare filme în special sfârşitul care te lăsa chiar cu dorinţa de a vedea în continuare ce se poate întâmpla.

Comments

comments