FIFTY SHADES FREED

Dacă cineva s-a deranjat să îmi citească celelalte recenzii legate de seria asta de filme cu Fifty Shades o să realizeze, cu stupoare, că mie chiar mi-au plăcut primele două. La modul de cum îmi place să mănânc hamburger de la McDonalds sau Shaorma cu de toate (dar fără maioneză). Nu au fost aşa de rele dar nici nu era prea mult ce să fie rău, arătau bine, plotul era mai subţire ca folia transparenta pentru mâncare, acţiunea inexistentă, era un fel de mers cu trenul.

Dar Fifty Shades Freed, după atâţia ani nu reuşeşte să fie decât un film Hallmark glorificat. La momentul de faţă nu mai există nici un fel de chimie între actori (dacă ar fi exista vreodată ceva era aşa că e cute or something), acţiunea filmelor se petrece pe parcursul unei luni sau ceva de genul dar ei au îmbătrânit vizibil de la un primul la ultimul film şi mai rău de atât când te uiţi la ei parcă sunt împreună de atâţia ani de când se tot filmează seria şi nu se mai suporta.

Degeaba încerci să faci un thriller cu răpire şi ceva plot când deja filmul se termină, efectiv se termină filmul era ultimul act când apare răpirea din trailer şi fostul şef al Anei e încă stalker creepy Rapey McStalky. Degeaba arunci nişte plot points aşa de umplutură care oricum nu aporta nimic şi încerci să faci mersul cu trenul un film de rollercoster în care ai ceva de pierdut. Tot mersul cu trenul este doar că ai mai fost şi nu mai e distractiv.

Scenele de sex nu mai sunt nici măcar drăguţe, acum servesc pentru a face expune mai mult plot şi totuşi filmul este subţire. Arata de parcă a fost filmat într-un weekend cel mult două şi a pierdut tot glamourul primelor două, nici măcar la nivel de atât de rău că e bun nu este. Doar este, există şi singurul scop este să încheie cu happy end o serie care oricum ştiam cum se va termina. Dar faţă de celelalte două, Fifty Shades Freed, este măcelărit, sunt bucăţi bucăţi de film şi plot care doar duc de la o scenă la altă iar singurul scop este să se termine. Probabil nu erau sătuli doar actorii ci şi cei care făceau filmul. Nu mai este nici o scenă memorabilă, nici măcar muzica nu este memorabil în timp ce celelalte două filme au soundtrackuri care şi acum le mai ascult. Iar în loc să se termine cu un bang mai degrabă se dezumflă la viteză mare spre ceva nespectaculos.

Nu ştiu pentru ce public este filmul ăsta dar aş putea spune că nu apelează nici pentru femei şi nici pentru bărbaţi, doar pur şi simplu există ca o continuitate şi o terminaţie a ceva ce oricum s-a format într-o perioadă în care genul ăla de film, sau stilul ăla, sau ce încearcă Fifty Shades să fie nu mai există. Dar asta parcă am mai spus-o, dar probabil era într-un context pozitiv.

Comments

comments