DUNKIRK

Serios acum, nu m-am dus la Valerian ca să văd Dunkirk, mult mult mult lăudatul Dunkirk, regizat de Christopher Nolan, tipul care a făcut Interstellar, you know, filmul ăla care a fost îndrăgit şi iubit de toată lumea. Critică, recenzii tot lăudau filmul ăsta în aşa hal încât am simţit că trebuie să îl văd, neapărat şi pe bună dreptate.

Tot ce am citit şi auzit despre film înainte să îl văd a fost, nu doar adevărat, chiar mai mult. Este într-adevăr un exerciţiu în cinematografie pur, începând cu imagine sau mă rog fotografia, camerworkul până la sunet. Toate elementele astea fac ca povestea care prezintă o singură întâmplare un film excepţional din punct de vedere tehnic. Totul de la felul în care este filmat la felul în care urmăreşti personajele filmului îţi transmit o senzaţie de nelinişte şi urgenţă, panica şi frică pe alocuri sau chiar disperare (da asta pentru Cillian Murphy este un actor foarte bun).

Şi cu toate astea spuse NU MI-A PLĂCUT FILMUL ĂSTA DE NICI O CULOARE. Nu am cum să subliniez şi re subliniez acest lucru. Atât mie cât celor care m-au întrebat. Este în primul rând un film de război fără sânge, lucru peste care aş putea să trec. Dar mai departe evenimentul în sine este foarte limitat, povestea filmului nu se dezvoltă natural, nu pare a avea cap şi picioare şi atunci ai senzaţia unui trailer foarte lung, aş putea spune un scurt metraj lung pentru că atunci îţi permiţi să faci o poveste de genul, ai la dispoziţie câteva minute şi poţi să începi poveste de unde vrei personajele să fie oarecare doar să fie coerentă cap coadă (şi probabil dacă eşti un snob pretenţios de film independent nici măcar coerentă nu trebuie să fie povestea că filmezi nişte chestii şi zici că e artă şi eşti mare regizor). Şi cel mai groaznic lucru care pot să îl spun despre filmul ăsta este acela că e plin de NOLANISME. Iar acum vă întrebaţi ”Ce dracu spune asta, ce dracu e ăla un NOLANISM?”. Vă răspund, un Nolanism este când mult îndrăgitul regizor face el ceva aşa ce îi se pare lui cool, că a mai făcut şi în trecut şi a mers dar o cam forţează şi pare foarte pretenţios. Îmi cer scuze pentru expresie dar este un fel de autofelatie cinematografică când Nolan face Nolanisme. La ce mă refer? Păi în primul rând timpul în care se petrece acţiunea, specificat la începutului filmului, dacă nu eşti prea atent o să realizezi undeva pe la jumătatea filmului că cele 3 poveşti (şi asta aş incadra-o tot la un Nolanism) se petrec pe parcursul a mai multor zile şi vizual vorbind se suprapun fără o delimitare anume. Pur şi simplu sare dintr-o parte în alta şi la un moment dat realizez că e zi şi e noapte şi apare un personaj care deja apăruse mai devreme în altă situaţie. Eh, chestia asta m-a scos din sărite, recunosc, scenele cu avioanele, sound designul, Tom Hard, spectacular. Dar când te labareste aşa cu uite ce ştiu să fac eu uite cum fac eu filme te cam apuca toţi dracii. Deja faptul că e un film cu şi despre război cu violenţă implicită niciodată descrisă vizual şi grafic mai e cum mai e, dar când toate scenele din film par special filmate pentru trailer şi mai adaugi şi ce chestii pretenţioase a vrut regizorul îţi bagi piciorul.

Sincer m-a plictisit, foarte tare. Şi nu se mai termină. Înţeleg ce a vrut să facă înţeleg deciziile pe care le-a luat şi de ce, dar nu mi s-au părut potrivite pentru filmul ăsta care putea să fie, altceva. Nu ceream Saving Private Ryan dar măcar acolo de un Hacksaw Ridge tot putea să pună.

Comments

comments