ANABELLE CREATION

 

Îmi aduc aminte că în ciuda criticilor primite chiar mi-a plăcut Anabelle 1, nu am stat să îmi recitesc recenzia şi nici filmul nu l-am mai văzut de atunci dar atâta lucru îmi aduc aminte că ceva ceva mi-a plăcut. Iar despre Anabelle 2 înainte să îl văd am auzit numai de bine şi adevărul este că e tot pe unde era şi primul.E oarecum mai bun da, dar asta nu schimbă faptul că nu aporta nimic nou în afară de backstory păpuşii şi primului film, acesta fiind un prequel DIRECT. Poate că într-adevăr secretul unei a două părţi, fie ea prequel sau sequel, este să o foloseşti pe Lulu Wilson, fetiţa din OUIJA 2. Sau poate că personajul lui Anthony LaPaglia chiar a avut ceva greutate într-un film care pare ambiţios dar de un buget mai restrâns, lucru observat în Rosario Dawson la Discount, Stephanie Sigman, care nu a jucat deloc rău în film rolul măicuţei sau ce era de avea grije de orfane dar din nou, repet, nu era ROSARIO DAWSON.

Nu este un film rău, dar nu este nimic ce nu s-a mai văzut până acum, iar imaginaţia lui Wan se pierde un pic când demonul este mai aproape de generic decât de ceva care ar fi ieşit din viziunea regizorului seriei Conjuring. Momente de groază sunt acolo, dar cum am mai zis şi înainte, dacă ai văzut câteva filme de groază moderne o să poţi să le anticipezi cu uşurinţă. În principiu pot spune că şi-a meritat atenţia, dar tot aştept cu nerăbdare THE NUN.

Comments

comments