ALIEN COVENANT

 

Deja mă gândesc foarte serios să fac o nouă categorie pe păgâne între Reviews şi TV care să se numească GUNOAIE pentru că o să fiu direct sincer şi nefiltrat şi o să spun fără să ezit, ALIEN COVENANT este o mizerie. O zic şi am tot zis chestia asta de aseară de când am văzut filmul, în timpul filmului, după film, a doua zi, adică astăzi şi de acum încolo. Nu ştiu acum aşa din memorie să îmi aduc aminte să aştept şi să îmi doresc să văd un film dintr-o serie şi a mă scârbească în halul în care mă scârbit ALIEN COVENANT. Nu doar faptul că arată bolnăvicios că film ci tot ce ţine de el este o insultă atât serie cât şi filmului precedent Prometheus, care la vremea lui a fost criticat ca fiind o mizerie o insultă şi un film plin de personaje unidimensionale cu acting de prost şi plot stupid. Pe lângă asta, ăla e o operă cinematografică.Puteam sincer să fac un efort şi să accept personaje unidimensionale sau mai subţiri ca foaia dacă măcar erau plăcute dar nici unu din personajele principale şi/sau secundare nu sunt. Sub nici o formă, în nici un context absolut deloc. De la tipa care a jucat în Fantastic Beasts and Where to Find Them, care spre sfârşit încearcă forţat să facă un Ripley său Căpitanul navei care este Dr Manhattan din Watchmen care nu este un personaj plăcut e atât de blank că e transparent cu el sau fără el filmul ar fi fost la fel, dar asta se poate spune şi despre alte personaje a căror nume nu le cunosc, nevasta căpitanului nevasta lui Danny McBride care nu ştiu exact ce era el dar conducea nava şi care nu ştiu ce căuta în filmul ăsta la nici nu ştiu că oricum nu contează.În momentul de fată încă discut în altă parte despre cât de tare m-a enervat filmul ăsta şi nu este posibil să scriu 2 rânduri fără să mă gândesc la toate căcaturile care ţin de el. Şi în acelaşi timp mă simt foarte foarte prost că trebuie să fi atât de hater cu filmul ăsta pentru că îmi doream de 5 ani de zile să văd un sequel bun la Prometheus, care mi-a plăcut foarte mult şi pe care l-am revăzut cu câteva zile în urmă ca să fiu fresh pregătit pentru Alien. Nu sunt aşteptările, că nu mă aşteptam la ceva anume şi la ce era specific, gen să apară David din Prometheus se întâmplă. Dar nu este suficient, nu este suficient să ne spună, aşa, o poveste şi să ne arate o necropolă şi să zică ”na de aici legătura. Nu este suficient când ai cea mai bună parte dintr-un film de acum 5 ani într-un film în prezent care nu face nimic şi nu contează. Nu doar atât dar serios sunt două scene care dacă până acolo filmul era prost şi încă nu se terminase, momentul în care speri că se termină încă mai este şi dai ochii peste cap şi priveşti cum totul se duce mai rău dracului. Doi membrii ai echipajului fac duş împreună pe o melodie de actualitate (2017 sau 2016) în 2104 şi sunt atacaţi de un alien ca să nu îi spun xenomorph, o scenă scoasă dintr-un film Vineri 13 iar cealaltă este mai rea decât asta şi deodată camera face un POV din capul alienului. Alien Vision. Filmul ăsta are o scenă prea lungă în care vedem ce vede un alien, adică nişte porţi închise. Nu există scop motiv sau orice altceva să justifice chestia aia.Nici nu vreau să mai continui, a început ok, interesant, cu muzică foarte mişto totul în regulă, dar îţi dai seama că eşti la un film prost când totul este plictisitor, neinteresant, neplăcut şi interminabil. Este un film care îţi provoacă greaţă că te uiţi la el, de la felul în care se mişca cameră la culorile alese. Un alt lucru care lumea nu l-a înţeles până acum este că violenţa gratuită nu face un film neapărat mai bun, doar că ai sânge, decapitări şi extratereştri care pocnesc din piept sau spate nu înseamnă că automat ai făcut ceva bun, contextul este prost, excesul de sânge nu este binevenit pentru că este gratuit şi aiurea. Şi toate scenele care încearcă să fie epice sunt la fel de interesante ca uitatul la cum creşte iarba. Poate să spună toată lumea că Prometheus a fost prost, dar sub nici o formă nu a fost atât de prost că Alien Covenant. Probabil nu m-ar deranja dacă filmul se numea Prometheus 2 şi era sequel direct la Prometheus care era un film în universul ALIEN nu neapărat un film ALIEN dar din momentul în care i-ai pus titlului este clar că ai făcut treaba cu atât mai de căcat. Şi îmi cer scuze că am tot zis căcat în acest review dar nu este sau există o altă descriere a acestui film decât un căcat sinistru o mizerie banală, de foarte mulţi bani şi foarte mult timp şi efort pus degeaba pentru a scoate prostia asta cât toate zilele de mare. Tot ce pot să spun este RUŞINE.

Comments

comments